SpringSchool

ȘCOALA DE PRIMĂVARĂ - EDU FOR SPRING 2021

Echipa noastră le propune copiilor din clasele primare să transforme o vacanță neașteptată într-una de neuitat. La EDU FOR SPRING, îi așteaptă ateliere tematice dedicate primăverii, pe parcursul a 4 săptămâni de aventuri educaționale, cu activități variate, relaxante și interactive, care le oferă mult joc și mișcare în aer liber, îmbunătățirea cunoștințelor, dezvoltarea abilităților de viață, socializarea în grup și multă distracție.

Programul nostru, conceput special pentru primăvara 2021, se va desfășura în perioada 5 – 29 aprilie 2021, în intervalul orar 11.00 - 17.00 (la cerere, asigurând supravegherea copiilor începând cu ora 9.00). Activitățile se vor derula la sediul Edu For Young SRL din Craiova, str. Filantropiei, nr. 1 bis (lângă Spitalul Filantropia), dar și în parcuri sau instituții de cultură și de artă, în funcție de tematica săptămânii, dar și de condițiile impuse de autorități în această perioadă.

Servicii oferite

  • activitățile educaționale desfășurate în săli de clasă generoase
  • activitățile educaționale locuri special amenajate în aer liber
  • activitități recreative în aer liber: fotbal, baschet, volei, badminton, leagăne, trambulină, perete de cățărat
  • vizite și excursii urbane
  • toate rechizitele și materialele de lucru
  • dozator cu apă potabilă
  • substanțe și materiale dezinfectante avizate (covor cloramină, lampă UV, săpun antibacterian, stații dezinfectare etc.)

Hrana zilnică

Este asigurată în sistem catering și include:

  • masa de prânz: felul 1 și felul 2
  • gustare homemade

Atelierul promovează valori umane ca: libertate, egalitate, toleranță. Activitățile noastre își propun să îi poarte pe copii în jurul lumii, de la Vatican la Ierusalim, de la Mecca în Tibet, pentru a descoperi cele mai răspândite religii de pe glob, asemănări și deosebiri între acestea, tradiții și obiceiuri de Înviere, de la eliberarea evreilor din robia egipteană, la Învierea lui Iisus, ouă roșii, iepurașul de Paști și "vânătoarea de ouă", fiind și un prilej pentru a descoperi delicii culinare care îmbogățesc masa de Paște a credincioșilor din întreaga lume.

În cadrul acestui atelier, vom călători spre Soare, pe diferite zone ale Globului, vom cerceta formarea zilelor, a nopților și a anotimpurilor în lume, echinocțiul și solstițiul, metode și instrumente pentru măsurarea timpului. Vom explora, apoi, primăvara, cu toată frumusețea pe care ne-o oferă renașterea naturii, cu flori, verdeață, culoare și miresme îmbietoare. Vom afla mai multe despre plantele din grădina de legume, vom planta și vom experimenta bucuria răsăritului, din pământ până în farfurie, pregătind și savurând salate delicioase pe care primăvara ni le oferă cu generozitate.

Activitățile oferite în acest atelier își propun să trezească interesul copiilor pentru artă, teatru și literatură, le oferă oportunitatea de a întâlni pictori și picturi care celebrează primăvara și îi provoacă să își exprime și ei sentimentele prin intermediul artelor vizuale. De asemenea, copiii vor face cunoștință cu muzicieni de ieri și de azi care aduc un omagiu acestui anotimp în piesele pe care le-au compus sau le-au interpretat de-a lungul timpului, cu poeți și poezii care trezesc sentimente de speranță și bucurie a unui nou început.

Copiii vor fi provocați să își exprime creativitatea și emoțiile în "Festivalul Primăverii", spectacol de muzică și dans, poezie și teatru pus în "scenă" de ei înșiși. Una dintre zile va fi dedicată plimbării prin orașul nostru pentru a surprinde în fotografii peisaje de primăvara, cu toată splendoarea ei. Nu vor lipsi activitățile de creație care să aducă primăvara în casele tuturor.

Acest atelier este dedicat Paștelui, cea mai importantă sărbătoare a românilor, cu istorie și semnificații, tradiții și obiceiuri, întâlnire cu un preot, vizită la biserică. Copiii vor fi ajutați să creeze și să transmită felicitări virtuale (online), dar și tradiționale, cu această ocazie făcând o vizită la poștă pentru a le expedia. Nu vor lipsi activitățile pentru aranjarea mesei de Paște, crearea decorațiunilor specifice sau degustarea și pregătirea unor deliciile culinare tradiționale care se află pe mesele tuturor românilor, în această perioadă, iar oul va fi "vedeta". Săptămâna se va încheia cu festivitatea de "absolvire" a școlii de primăvară pentru copiii care au ales să petreacă o vacanță activă.

Program școala de primăvară

Ore Luni Marti Miercuri Joi Vineri
09.00-11.00 Supraveghere copii (la cerere) Supraveghere copii (la cerere) Supraveghere copii (la cerere) Supraveghere copii (la cerere) Supraveghere copii (la cerere)
11.00-11.30 Sosirea copiilor Sosirea copiilor Sosirea copiilor Sosirea copiilor Sosirea copiilor
11.30-12.00 Intalnirea grupului Intalnirea grupului Intalnirea grupului Intalnirea grupului Intalnirea grupului
12.00-13.00 Masa de pranz, jocuri de energizare Masa de pranz, jocuri de energizare Masa de pranz, jocuri de energizare Masa de pranz, jocuri de energizare Masa de pranz, jocuri de energizare
13.00-15.00 Ateliere tematice Ateliere tematice Ateliere tematice Ateliere tematice Ateliere tematice
15.00-16.00 Plimbare cu trotineta în Grădina Botanică Indrumare teme de vacanță/lectură Plimbare cu trotineta în Grădina Botanică Indrumare teme de vacanță/lectură Jurnal de vacanță / Feedback-ul săptămânii
16.00-16.15 Gustare Gustare Gustare Gustare Gustare
16.15-17.00 Joc și mișcare în aer liber Joc și mișcare în aer liber Joc și mișcare în aer liber Joc și mișcare în aer liber Joc și mișcare în aer liber
Programul orar este unul estimativ și poate suferi modificări, în funcție de nevoile, interesele și provocările copiilor, de condițiile meteorologice și/sau evoluția pandemiei de Coronavirus.

Detalii

perioada

Vârstă copii

Nr. locuri

Orar

Taxă

Preț masă

Alte programe